Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Anunț bombă făcut de Guvern: Sunt vizați deținătorii de patentă

© Photo : Guvernul Republicii MoldovaGuvernul Republicii Moldova
Guvernul Republicii Moldova - Sputnik Moldova
Abonare
Guvernul a anunțat că este gata să simplifice și mai mult evidenței contabilă și utilizarea aparatelor de casă pentru deținătorii de patentă care vor trece la activitate independentă.

CHIȘINĂU, 18 oct — Sputnik. Deținătorii de patentă care practică activitatea de comerț cu amănuntul urmează să treacă, în curând, la o nouă formă de activitate, care presupune asigurarea evidenței contabile într-un mod simplificat și utilizarea aparatelor de casă. Acest subiect a fost discutat miercuri la Guvern.

Premierul Pavel Filip a subliniat că procedura de tranzitare la activitatea independentă trebuie analizată suplimentar pentru a elimina toate impedimentele semnalate de antreprenori.

”Trecerea la activitatea independentă oferă aceeași libertate și posibilitate de a-și dezvolta afacerea. Posibil că noi nu am oferit oamenilor cele mai bune condiții pentru activitatea independentă — mai există multe chestiuni legate de birocrație și proceduri sofisticate. Trebuie să oferim condiții atractive pentru ca oamenii să poată lucra”, a declarat Pavel Filip.

În cadrul ședinței, au fost analizate posibilitățile de a facilita practicarea activității independente, prin simplificarea evidenței contabile, reducerea controalelor, recalcularea în funcție de perioada efectiv lucrată a impozitului achitat anual de antreprenori, precum și scutirea acestora de taxe suplimentare.

Vlad Nani - Sputnik Moldova
Chișinăul interzice comerțul în baza patentei la indicația Bruxelles-ului

Totodată, a fost examinată posibilitatea creării unui soft, după modelul ghișeului unic, pe platforma căruia va fi examinată fiecare etapă de înregistrare a cererilor de activitate independentă. Pentru a asigura protecția socială  a întreprinzătorilor independenți, urmează a fi analizată opțiunea aplicării unor reduceri la procurarea poliței de asigurare medicală.

Discuțiile asupra acestor propuneri vor continua în cadrul grupului de lucru, cu participarea autorităților și reprezentanților dețin de patentă. În cadrul negocierilor, urmează a fi găsite soluții comune pentru a face cât mai avantajos procesul de trecere la noua formă de activitate.

Potrivit datelor statistice oficiale, în ultimii doi ani, peste 1550 de persoane din 9192 de deținători de patentă au trecut la activitatea independentă.

Fluxul de știri
0