CHIȘINĂU, 16 oct – Sputnik. Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, a declarat astăzi în cadrul unei videoconferințe organizată la Agenția Internațională de Presă și Radio Sputnik Moldova că în relațiile dintre Republica Moldova și Federația Rusă lipsește dinamismul.
Purtătorul de cuvânt al diplomației ruse susține că dialogul dintre țările noastre este umbrit de declarațiile unor politicieni din Moldova, dar și a unor funcționari de stat.
”În ciuda acestui fapt, noi ne străduim să dezvoltăm relațiile de prietenie cu Republica Moldova. Din păcate, în aceste condiții nu este simplu să menținem dezvoltarea relațiilor dintre statele noastre. Am vrea mai mult. În dialogul dintre Moldova și Rusia lipsește dinamismul”, a declarat Zaharova.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe a mai subliniat lipsa unei poziții constructive a oficialilor europeni atunci când vine vorba de relațiile moldo-ruse. Potrivit lui Zaharova, UE greșește atunci când pune Moldova în fața dilemei ori cu Bruxellesul, ori ”cu alții”.
”Rusia poate să mențină relații și cu un stat aparte și cu asociații integraționiste, fie europene, fie cele din spațiul fost sovietic. Nu vedem contradicții în acest sens. Din contra, pledăm pentru conjugarea proceselor integraționiste și nu pentru contrapunerea lor. Dar realitatea este alta. Și noi ținem cont de asta”, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE rus.
Înrăutățirea relațiilor dintre Moldova și Rusia
Relațiile dintre Chișinău și Moscova s-au înrăutățit în vara anului 2014, când Parlamentul Republicii Moldova a ratificat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Conform acestui acord, țara trebuia să-și deschidă în totalitate piața pentru mărfurile europene. Rusia, de teamă că prin intermediul Moldovei vor fi introduse prin reexport mărfuri din UE, a interzis temporar importul unor tipuri de produse din Moldova.
În anul 2017, Guvernul Republicii Moldova a întreprins un șir de măsuri antirusești, printre care se numără expulzarea din țară a diplomaților ruși, a jurnaliștilor, activiștilor civici și artiștilor, iar vicepremierul Rusiei, Dmitri Rogozin, a fost declarat persona non grata pe teritoriul țării. La mijlocul lunii decembrie 2017, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova l-a rechemat pe ambasadorul țării noastre în Rusia pentru consultări pe o perioadă nedeterminată.
Pe 2 ianuarie 2018, în Parlamentul de la Chișinău a fost înregistrată inițiativa cu privire la ieșirea Republicii Moldova din componența CSI. Pe 10 ianuarie președintele Parlamentului, Andrian Candu, a semnat legea cu privire la interzicerea emisiunilor informative și analitice rusești retransmise din Rusia, iar pe 14 ianuarie Candu a promis să-i prezinte Rusiei un cont de mai multe miliarde pentru „ocuparea” Transnistriei. În luna martie Chișinăul a aderat la acțiunea antirusească a Marii Britanii în legătură cu incidentul din Salisbury și a anunțat expulzarea a trei diplomați ruși.
Pe 17 februarie 2018, în cadrul Conferinței de Securitate de la München, a avut loc întrevederea dintre ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, și ministrul de Externe și Integrare Europeană al Moldovei, Tudor Ulianovschi, pe parcursul căreia cei doi au făcut un schimb util de opinii privind starea actuală a relațiilor moldo-ruse, inclusiv momentele problematice și căile de depășire a acestora. În martie 2018, ambasadorul Republicii Moldova s-a întors la Moscova.
Relațiile diplomatice dintre Rusia și Moldova au fost stabilite la 6 aprilie 1992. În momentul de față baza contractual-juridică a relațiilor numără peste 180 de documente.