CHIȘINĂU, 14 oct — Sputnik. O deținută din Penitenciarul nr.16-Pruncul a decedat duminică dimineață, la ora 09:15. Potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor, aceasta nu avea semne de violență, suportând o urgență majoră incompatibilă cu viața.
Femeia de 37 de ani suferea de o boală incurabilă și se afla la tratament în instituția respectivă din 10 septembrie 2018, fiind escortată în stare gravă din Penitenciarul nr.7-Rusca.
ANP menționează că deținuta a fost internată la Institutul Municipal de Urgență pentru investigații, după care a fost reîntoarsă în penitenciar. Imediat, despre deces, au fost informate organele procuraturii, Inspectoratul de poliție Buiucani, Oficiul Avocatului Poporului și rudele deținutului.
Mai multe decese în doar două săptămâni
În ultima perioadă au fost înregistrate mai multe cazuri de deces în penitenciar, în unele fiind vorba tot de boli grave. Astfel, în noaptea de 11 octombrie, la Spitalul Clinic Municipal de Urgență din Chișinău a murit un deținut care se afla la tratament în Penitenciarul nr.16-Pruncul.
Pe 9 octombrie, la Penitenciarul Pruncul a murit un deținut în vârstă de 64 de ani, tot în urma unei boli incurabile.
Totodată, pe 10 octombrie, la Penitenciarul nr.11-Bălți a fost înregistrat un caz de suicid. Un deținut de 42 de ani și-a pus capăt zilelor prin strangulare. Acesta era condamnat la 30 de ani de închisoare.
Un alt caz de suicid a avut loc pe 28 septembrie la închisoarea din Leova. Un deținut de 49 de ani, care încercase anterior să evadeze, s-a spânzurat în celulă.