BUCUREŞTI, 13 oct — Sputnik, Doina Crainic. Potrivit cercetărilor efectuate de o echipă de psihologi americani și coreeni, statutul social joacă un rol important în modul cum o persoană percepe un cadou. Rezultatele cercetării, citate de Sputnik France, au fost publicate în revista Sage.
Oamenii de știință de la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Ulsan, precum și de la universități din Arizona și California de Sud, au luat parte la acest studiu. Ei și-au bazat experimentul pe aproximativ douăzeci de studii similare publicate anterior.
Potrivit unuia dintre studiile anterioare, oamenii de ştiinţă au stabilit că puterea unui efect emoţional diferă în funcţie de durată şi calitate. De exemplu, o plimbare în locuri noi și necunoscute va produce mai multe emoții, dar emoțiile legate de cumpărarea unui dispozitiv nou sau a unor haine vor dura mai mult.
Nou studiu: Consumul moderat de alcool nu are efecte pozitive asupra sănătății>>>
Oamenii de știință, prin studiul lor recent, au ajuns la concluzia că persoanele cu venituri ridicate și cu o educație bună se vor simţi mai fericite cu un bilet la concert decât dacă vor primi un nou articol de îmbrăcăminte sau bijuterii. Pe de altă parte, persoanele cu statut social scăzut sunt mult mai mulțumite dacă primesc daruri materiale.