BUCUREŞTI, 12 oct — Sputnik, Doina Crainic. Tony Blair a declarat că este improbabil ca şefa guvernului conservator, Theresa May, să îşi asigure o majoritate în parlament pentru orice variantă de „divorţ" de Uniunea Europeană, potrivit Agerpres.
„Cred în continuare că este posibil ca Brexit-ul să fie stopat, cred că nu există o majoritate în parlament pentru nicio propunere pe care prim-ministrul o prezintă", a subliniat Blair, adăugând că doreşte un al doilea referendum.
De asemenea, fostul prim-ministru, care a condus guvernul de la Londra între 1997 şi 2007, a spus că, dacă procesul Brexit continuă şi va urma un cabinet laburist condus de Jeremy Corbyn, ţara se va confrunta cu „o situaţie cu adevărat dăunătoare şi dificilă".
Cele două partide mari „trebuie să se trezească şi să înţeleagă că, dacă pui în aplicare Brexit-ul, prioritatea ta numărul unu va fi să menţii atractivitatea acestui loc pentru ca investitorii să vină", a mai precizat Tony Blair într-un interviu pentru Reuters.