Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Festivalul Vinului Moldovei în România: Câți vizitatori a adunat și cât vin s-a consumat

© Sputnik / OsmatescoDiana Lazăr
Diana Lazăr - Sputnik Moldova
Abonare
Vinul produs în Republica Moldova este tot mai căutat în România. Numai pe 6 și 7 octombrie, în comuna Snagov din țara vecină au fost vândute 10.000 de sticle.
Festivalul Vinului Moldovei din România. Câți vizitatori a adunat și cât vin s-a consumat

Ziua Naţională a Vinului a fost marcată în acest an concomitent și în comuna Snagov, judeţul Ilfov, din România. Acolo au participat 20 de vinificatori din țara noastră, care și-au prezentat produsele celor peste 6000 de vizitatori.

„Accesul la acest eveniment a fost cu plată, 30 de lei românești. Decizia a fost luată pentru a tria accesul. Am vândut 6400 de bilete, care permiteau accesul liber timp de două zile. În baza biletului, vizitatorul avea posibilitatea să deguste 10 vinuri gratuit. Ulterior, degustările erau cu plată", a declarat vicedirectoarea Proiectului de Competitivitate al USAID, Diana Lazăr, în cadrul emisiunii „Obiectiv", de la Radio Sputnik Moldova.

Cert este că cei care au vrut să-și procure vin pentru casă, au avut posibilitatea să o facă direct de la producător.

Sărbătoarea Vinului la Snagov - Sputnik Moldova
Ce spun producătorii din stânga Prutului despre români, la Festivalul Vinului de la Snagov

„La fel, au fost amenajate și două magazine cu vinuri. Datele preliminare arată că s-au vândut 10 mii de sticle de vin. Asta înseamnă că fiecare vizitator a cumpărat cel puțin o sticlă de vin. La fel, s-a consumat mult vin și în timpul evenimentului, acolo, pe loc", a adăugat Diana Lazăr.

De la eveniment nu au lipsit bucatele tradiționale, meșterii populari, dar și artiștii basarabeni.

„Trebuie să menționez că, în Snagov, vinul a fost în centrul atenției, dar am vrut să-i confirmăm această poziție centrală și prin prezența meșterilor populari. Am avut și gastronomie locală, precum și prezența simbolurilor rurale", a conchis Diana Lazăr.

Decizia de a organiza o Sărbătoare a Vinului Moldovei în România a fost luată în contextul în care, în 2017, cele mai multe vinuri moldovenești s-au vândut în țara vecină.

„În acest an, împreună cu Oficiul Național al Viei și Vinului, am făcut o analiză amplă a piețelor de export. Deoarece Românai s-a aflat, în 2017, în topul destinațiilor exportului de vinuri, cifra de afaceri pe care o avem cu România în materie de export de vinuri depășește 9 milioane de dolari, am luat această decizie", a subliniat Diana Lazăr.

Ca și la Chișinău, la Snagov, Ziua Națională a Vinului a fost sărbătorită pe 6 și 7 octombrie.

Autor: Silvia Zavadovschi

Fluxul de știri
0