BUCUREŞTI, 9 oct — Sputnik, Doina Crainic. Autoritățile indiene intenționează să continue o „politică independentă" privind achiziționarea sistemelor de apărare S-400 rusești, a declarat generalul Bipin Rawat, șeful Statului Major al Armatei Indiene, citat de New Indian Express.
„Da, știm că ne pot fi impuse sancțiuni, dar urmărim o politică independentă", a declarat Rawat, după călătoria sa de șase zile în Rusia.
Bipin Rawat a adăugat că Moscova este interesată de cooperarea cu Delhi în probleme de apărare, India având o armată puternică, fiind capabilă să-și apere propriile interese.
Pe 5 octombrie, Vladimir Putin și Narendra Modi, prim-ministrul Indiei, au semnat un contract pentru livrarea a cinci regimente S-400 Triumph, în valoare de peste 5,4 miliarde de dolari.
În august 2017, Statele Unite au adoptat o lege împotriva adversarilor SUA (CAATSA, Countering Americas's Adversaries Through Sanctions Act), care, printre altele, amenință cu sancțiuni secundare care ar putea fi impuse ţărilor care cumpără arme rusești.
La începutul lunii septembrie, luând cuvântul la Fundația Carnegie pentru Pace Internațională, la Washington, secretarul adjunct în Departamentul Apărării, responsabil cu regiunea Asia-Pacific, Randall Schriver, a declarat că nu poate garanta că India va fi scutită de Legea CAATSA.