CHIȘINĂU, 8 oct — Sputnik. Colegii de muncă ai unei femei care a suferit arsuri grave în urma exploziei produse într-un bloc din bulevardul Moscova au făcut mai multe apeluri disperate pe Facebook, îndemnând oamenii să vină cu un ajutor financiar pentru aceasta.
Victima se numește Irina Vulpe și lucrează la salonul Cristis. Potrivit colegilor femeii, aceasta își crește singură copilul de cinci ani. Ei au mai scris că femeia se află până în prezent în secția de reanimare, având arsuri de 40% pe suprafața corpului, dar și arsuri ale căilor respiratorii, de asemenea, ea are piciorul și mâna ruptă.
Colegii Irinei Vulpe sunt șocați de cele întâmplate și nu le vine să creadă că anume ei i s-a putut întâmpla așa ceva. Ei apelează la toți cei nu sunt indiferenți la această tragedie să vină cu un ajutor financiar cât de mic pentru aceasta.
Ministerul Sănătății a publicat astăzi un comunicat privind starea persoanelor care au avut de suferit în urma deflagrației de sâmbătă, precizând că la Institutul de Medicină Urgentă, în secția Reanimare rămâne internată o pacientă în vârstă de 33 de ani, diagnosticată cu politraumatism și combustie termică în regiunea membrelor superioare și inferioare. Cel mai probabil, este vorba anume de Irina Vulpe.
"La moment starea de sănătate este gravă, dar stabilă", a precizat instituția.
Amintim că în urma exploziei care s-a produs sâmbătă noaptea într-o clădire cu 20 de etaje din Capitală și-au pierdut viața patru persoane. Duminică seara, de sub dărâmături au fost scoase cadavrele unei femei și a fiului ei de patru ani. Luni dimineața a fost depistat cadavrul unei alte femei.
De asemenea, sâmbătă seara la spital a murit un bătrân de 77 de ani, care a fost evacuat din apartamentul avariat de explozie.