CHIȘINĂU, 5 oct – Sputnik. Președintele țării, Igor Dodon, a avut astăzi o întrevedere cu președinții Camerelor de Comerț și Industrie (CCI) din țările CSI, care se află în Republica Moldova cu prilejul celei de-a 100 aniversări a instituției camerale din țara noastră.
Șeful statului a salutat prezența delegațiilor CCI din Federația Rusă, Belarus, Kârgâzstan, Armenia și Uzbekistan în Moldova. Dodon a subliniat importanța stabilirii unor parteneriate durabile care ar contribui la dezvoltarea relațiilor comercial-economice dintre statele noastre.
Președintele țării a mai informat audiența despre interesul Republicii Moldova de a coopera atât cu partenerii din Est, cât și cu cei din Vest. Igor Dodon a menționat buna colaborare la nivel de președinție cu țările CSI, amintind despre recenta sa vizită la summitul CSI de la Dușanbe.
De asemenea, șeful statului a relatat despre Forumul economic moldo-rus, care s-a desfășurat la Chișinău, în cadrul căruia au fost semnate memorandumuri de cooperare cu investitorii din Federația Rusă în sumă de circa 250 de milioane de dolari.
Igor Dodon a subliniat faptul că există un potențial enorm de colaborare între CCI din țările noastre care trebuie valorificat pe deplin.