CHIȘINĂU, 4 oct — Sputnik. Un automobil aflat în căutare internațională, două buletine de identitate românești și un permis de conducere rusesc cu indici de falsificare, au fost depistate de către polițiștii de frontieră.
Un autoturism anunțat în urmărire internațională din motiv că a fost furat pe teritoriul României, a fost indisponibilizat în punctul de trecere Sculeni. Șoferul, un cetățean al României, a oferit actele necesare pentru verificările procedurale, în urma cărora s-a constatat că autoturismului de model Peugeot 407 a era căutat de Interpol.
În timpul audierilor, șoferul s-a arătat surprins de veste și a declarat că a procurat legal mașina.
Un alt bărbat s-a prezentat la linia de control în calitate de pasager de pe ruta Chișinău — Paris. În baza unei analize de risc, moldoveanul a fost supus verificărilor suplimentare. Oamenii legii au depistat asupra sa un permis de conducere nevalabil.
Tânărul a declarat că ar fi vorba de o neclaritate, deoarece a absolvit Colegiul Agro-Industrial din orașul Irkutsk în incinta căruia a finisat școala de șoferi și tot acolo a primit permisul de conducere.
Inspectorii Poliției de Frontieră au zădărnicit planurile a încă doi moldoveni ce urmau să se legitimeze în calitate de cetățeni ai României pe teritoriul Germaniei, unde lucrau ca șoferi de camion.
Două cărți de identitate românești au fost depistate în portmoneul unui tânăr din Cantemir. Bărbatul a comunicat că prin intermediul unui necunoscut a intrat în posesia actelor pentru suma de 200 euro „bucata", unul fiind emis chiar pe numele lui, iar cel de-al doilea trebuia să-l transmită unui amic.