CHIȘINĂU, 20 sept — Sputnik. Prim-ministrul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu echipa de experți ai Fondului Monetar Internațional (FMI), condusă de Ruben Atoyan, care şi-a încheiat vizita în Republica Moldova.
Premierul le-a mulțumit experților pentru discuții constructive și atitudine obiectivă, reiterând importanța Acordului cu FMI pentru Republica Moldova.
”Vreau să vă asigur că noi suntem o echipă ambițioasă și determinată, dar în același timp — rațională și vom depune tot efortul astfel încât să găsim soluții pentru a realiza angajamentele asumate”, a spus Pavel Filip.
În urma evaluării situației macroeconomice din țara noastră, a sectorului financiar-bancar, dar și a politicilor bugetar-fiscale, experții au venit cu o serie de recomandări. Astfel, în următoarea perioadă, autoritățile își vor concentra eforturile asupra consolidării politicilor în domeniul bancar, asigurării creșterii economice și sporirii veniturilor la buget, precum și adoptării Legii privind Comitetul Naţional de Stabilitate Financiară.
De asemenea, în cadrul întrevederii părțile au făcut un schimb de opinii privind executarea bugetului pentru anul 2018, planurile legate de bugetul pentru anul 2019, dar și pachetul de legi care vizează amnistia capitalului, reforma fiscală și suportul pentru business.
În context, Ruben Atoyan, a apreciat nivelul înalt de cooperare cu autoritățile de la Chișinău, exprimând convingerea că toate obiectivele stabilite în comun, vor fi realizate:
”Ne dorim să fim partenerii voștri pentru ca în continuare să puteți implementa reformele pe care le-ați inițiat”.
Experții FMI s-au aflat în Republica Moldova în perioada 13- 20 septembrie curent, în scopul evaluării politicilor fiscale, monetare și bugetare. Echipa FMI va reveni în țara noastră cu o misiune de evaluare în prima jumătate a anului 2019.