CHIȘINĂU, 19 sept — Sputnik. În opinia Tatianei Lariușina, în societatea moldovenească domină până în prezent o atitudine indiferentă față de faptul cum ar trebui să fie viitorul țării și cine trebuie să-l determine.
O parte considerabilă a populației preferă ca să pună pe seama altora această alegere importantă, fără a participa la luarea deciziilor. O astfel de tendință se manifestă plenar în timpul alegerilor, afirmă expertul.
„Alegerile se desfășoară la noi așa cum se desfășoară. Drept urmare, persoanele venite la putere au realizat o politică nu atât de bunăstare, spre formarea unei clase cu adevărat de mijloc, cât pentru satisfacerea, cel mai des, a propriilor scopuri egoiste. Această discrepanță dintre ceea ce se numește „politică reală" și declarațiile frumoase ale politicienilor este evidentă", a menționat economista.
În opinia acesteia, indiferența va putea fi învinsă doar atunci când în Moldova se va stabili un consens național.
„Suntem oare capabili să luăm decizii orientate nu spre satisfacerea intereselor electorale de moment, ci spre asigurarea intereselor generațiilor viitoare? Doar așa vom putea avea șansa de a înainta la conducere persoane capabile să ia decizii orientate spre apariția clasei de mijloc, pentru a face să crească bunăstarea majorității populației, și nu doar a câtorva persoane „alese", a adăugat specialistul.
Această situație este tipică pentru multe țări care s-au aflat în aceeași situație ca și Republica Moldova. Multe dintre ele s-au descurcat. Expertul Lariușina este sigură că și noi vom reuși, doar că până atunci va mai trece ceva timp.