Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Caz cutremurător: Profesor, acuzat că a violat o elevă care îi ceruse ajutorul

© Pixabay / ninocareMissbrauch - Symbolbild
Missbrauch - Symbolbild - Sputnik Moldova
Abonare
Directorul Liceului cu Program Sportiv unde lucrează cadrul didactic spune că acesta nu a creat probleme unităţii de învăţământ.

BUCUREŞTI, 12 sept — Sputnik, Georgiana Arsene. Situaţie de-a dreptul halucinantă la Botoşani, la Liceul cu Program Sportiv, acolo unde o fostă elevă, în vârstă de 15 ani, susţine că ar fi fost violată de un profesor.

Totul s-ar fi petrecut după ce fata l-ar fi rugat pe cadrul didactic să o ajute să îşi rezolve situaţia şcolară, iar agresiunea ar fi avut loc lângă pădurea de la Rediu, cazul fiind deja în atenţia poliţiştilor.

Maria Carp, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judeţan de Poliţie Botoşani, spune că sesizarea a fost înregistrată în data de 5 septembrie şi că se efectuează activităţi investigative specifice sub aspectul comiterii infracţiunii de viol în vederea luării măsurilor legale.

Dată fiind vârsta victimei, poliţiştii nu au putut oferi mai multe detalii.

Еще трое пензенских затворников покинули землянку - Sputnik Moldova
Societate
O tânără a fost violată și ținută captivă 15 ani: N-o să-ți vină să crezi cine a răpit-o

Cristian M., profesorul în cauză, este instructor de lupte greco-romane şi are o vechime în învăţământ de aproape 15 ani, informează monitorulbt.ro

În vara acestui an, omul a cerut acordarea concediului fără plată pentru susţinerea unor examene, el fiind şi arbitru internaţional.

Profesorul nu a putut fi contactat pentru acordarea unui punct de vedere în acest caz, însă directorul unităţii de învăţământ, Ioan Huncă, a explicat că nu au existat plângeri sau nemulţumiri la adresa lui Cristian M. de când acesta a fost angajat la LPS.

Agresiunea ar fi avut loc lunea trecută, după ce eleva, care terminase clasa a IX-a, a decis, de comun acord cu mama sa, să se mute de la LPS la alt liceu.

Prima opţiune a fetei a fost Colegiul „Asachi", dar, fiindcă nu mai erau locuri, a hotărât să încerce şi la Grupul Şcolar Industrial „Dimitrie Negreanu".

Problema este că angajaţii de la LPS au refuzat să îi mai elibereze fetei o a doua adeverinţă, aşa că mama elevei a apelat la ajutorul lui Cristian M., ea fiind vreme de 12 ani colegă cu soţia acestuia.

Luni, însă, dascălul nu a putut vorbi la telefon, fiind într-o şedinţă, aşa că, spre prânz, acesta ar fi contactat-o pe fată pe telefonul ei mobil de pe care fusese sunat. S-a întâlnit cu eleva, iar când aceasta i-a spus că vrea să se transfere, el ar fi insistat ca ea să rămână la LPS, promiţându-i că va fi transferată la alt antrenor. Mai mult, a dus-o cu maşina la sediul Clubului Sportiv Şcolar, unde a purtat în acest sens o discuţie cu un alt antrenor.

Fata nu a asistat la discuţie, rămânând în maşină. Când a revenit, Cristian M. i-a spus că totul s-a rezolvat, dar, în loc să o ducă pe adolescentă la mama sa la serviciu, aşa cum convenise iniţial, a dus-o la marginea municipiului, unde a abuzat sexual de ea.

Ulterior, a adus-o înapoi în oraş şi a lăsat-o în Parcul Tineretului, unde locuia bunicul fetei.

Mama fetei a aflat a doua zi cele întâmplate, de la psihologul cu care fata a vorbit.

Femeia spune că nevasta profesorului ar fi încercat să o determine să renunţe la plângere, în schimbul unei sume de bani sau al unui apartament în Parcul Tineretului.

Bulversată de toate evenimentele întâmplate, femeia spune că a continuat demersurile pentru a obţine transferul fetei la un alt liceu din oraş, după care, în urma discuţiilor avute cu soţul ei şi cu acel psiholog a decis să meargă cu fiica la poliţie, unde a depus plângere penală. Ambele au fost audiate imediat, după care fata a fost dusă la expertiza medico-legală şi la un consult la Secţia de obstetrică şi ginecologie, medicii confirmând contactul sexual. În schimb, nu au fost găsite urme de violenţă.

Женщина - Sputnik Moldova
Societate
Scenariul unui viol: A luat-o în BMW ca s-o ducă acasă, dar a oprit în pădure

Fata a suferit o cădere psihică şi a fost internată în spital.

Până la finalizarea anchetei, dascălul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.

Cazul elevei abuzată de dascălul său nu este singular. Şi aceasta pentru că presa a relatat la vremea lor întâmplările, cea mai cunoscută fiind cea din data de 30 martie 2018, când doi profesori, unul din Bucureşti, iar altul, din Constanţa, au fost reţinuţi. Ambii erau profesori de sport şi au fost acuzaţi de agresiuni sexuale şi viol, victimele fiind minore.

Fluxul de știri
0