CHIȘINĂU, 12 sept — Sputnik. Prim-ministrul Pavel Filip le-a cerut, astăzi, în debutul ședinței de Guvern, responsabililor din transporturi să se asigure că softul e-Autorizație, prin intermediul căruia se vor elibera autorizațiile de transport, va fi funcțional în termenii stabiliți.
Premierul a afirmat, fiind citat de serviciul de presă al Executivului, că există rezistență în sistem, pentru că eliberarea autorizațiilor prin intermediul serviciilor electronice va reduce corupția din acest sector.
"A existat foarte multă corupție la repartizarea autorizațiilor de transport, așa-numitele CEMT-uri. Știm cât plăteau transportatorii pentru aceste CEMT-uri. Iată că softul, calculatorul este exact elementul care nu ia mită. Evident ca avem foarte multă rezistență în sistem, noi am văzut acest lucru prin toate reformele care au fost promovate de către Guvern. Eu știu că acest soft care urma să fie pus în aplicare încă de la 1 septembrie nu lucrează. Dle ministru Gaburici, vă solicit să monitorizați personal și pe această cale public îi transmit un mesaj domnului director al Agenției Naționale Transport Auto, Vsevolod Bocșanean: dacă acest soft nu va fi funcțional în ziua stabilită, aceasta va fi ultima lui zi de lucru", a spus Pavel Filip.
În context, premierul a cerut tuturor funcționarilor să își facă meseria conștiincios.
"Am obosit de ședințe și indicații. Vreau ca fiecare să își facă treaba fără ca să fie mânat din urmă. Numai atunci când avem probleme pe care le semnalăm, se pornește carul din loc. Altfel nu", a punctat acesta.
Din 1 septembrie au intrat în vigoare câteva modificări la Codul Transporturilor Rutiere, care se referă la eliberarea autorizațiilor pentru transport în mod electronic. Primirea cererilor se va face până la sfârșitul lunii octombrie, iar repartizarea autorizațiilor — până pe 15 decembrie.