CHIȘINĂU, 10 sept – Sputnik. reprezentantul special al președintelui în exercițiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Franco Frattini, a înmânat astăzi, la biroul de înregistrare a vehiculelor din Tiraspol, primele plăcuțe neutre de înmatriculare a mașinilor din Transnistria. Frattini se află în aceste zile într-o vizită de lucru în Moldova.
Potrivit Misiunii OSCE în Moldova, Chișinăul și Tiraspolul și-au îndeplinit angajamentul asumat în Protocolul 5+2, de la Roma, din 30 mai, de a deschide două birouri de înregistrare a vehiculelor la Tiraspol și Râbnița. Cele două birouri au fost deschise cu finanțare din partea Președinției italiene a OSCE și a Misiunii OSCE în Moldova.
”Un mecanism pe deplin operațional care va permite vehiculelor să participe la traficul rutier internațional și va aduce beneficii tangibile populației. Este o confirmare a implicării și a voinței politice, care trebuie salutată, ale conducerii de la Chișinău și Tiraspol pentru a face progrese în procesul de reglementare”, a declarat Frattini la Tiraspol.
„Acordul implementat îmi reconfirmă încrederea totală că părțile vor onora angajamentele rămase din Protocolul 5+2 de la Roma de a finaliza prioritățile restante din „pachetul din opt puncte” ce țin de telecomunicații, cazuri penale și libera circulație”, a adăugat oficialul OSCE.
Noul Șef al Misiunii OSCE în Moldova, Klaus Neukirch, a lăudat Chișinăul și Tiraspolul pentru avansarea negocierilor.
”Este foarte încurajator să vedem cum rezultatele eforturilor părților aduc beneficii în viața oamenilor de pe ambele maluri”, a spus Neukirch.
Eveniment revoluționar. Chișinăul a făcut un pas important în dosarul transnistrean>>>
De la începutul anului 2018, adițional acordului privind plăcuțele de înmatriculare, părțile au implementat acorduri privind accesul la terenurile agricole din raionul Dubăsari, funcționarea școlilor de pe malul stâng cu predare în grafia latină, aplicarea apostilei pe actele de studii universitare din Transnistria, precum și deschiderea podului între localitățile Gura Bâcului și Bâcioc.