Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Protestele din 26 august: Structurile MAI se vor afla la datorie

© Sputnik / Miroslav RotariMAI
MAI - Sputnik Moldova
Abonare
Pe data de 26 august, în Chișinău, în Piața Marii Adunări Naționale, este anunțat un amplu protest, care va fi organizat de PAS, PPDA și PLDM.

CHIȘINĂU, 25 aug — Sputnik. Pentru siguranța participanților și buna desfășurare a protestului de mâine, Poliţia solicită atât participanților la proteste, cât şi cetăţenilor (pietoni și conducători auto) să manifeste înţelegere faţă de măsurile de ordine şi siguranţă publică, să respecte Legea și indicaţiile forţelor de ordine.

Pavel Midrigan - Sputnik Moldova
Podcasturi
Pavel Midrigan: Un miting de protest trebuie să aibă o tentă socială

Potrivit unui comunicat de presă a Poliției, participanții la protest sunt obligaţi: să respecte legislaţia, ordinea publică şi cererile legitime ale organizatorilor; să se abţină de la acţiuni care pot împiedica desfăşurarea întrunirii şi de la incitarea la astfel de acţiuni; să părăsească întrunirea la cererea organizatorului şi/sau a reprezentantului autorităţii administraţiei publice locale ori a organului de poliţie; în timpul întrunirii să nu deţină arme, obiecte explozive sau orice substanţe interzise sau alte obiecte ce pot pune în pericol viaţa sau sănătatea oamenilor.

Pentru că siguranța cetățenilor este o prioritate în activitatea Poliției, echipa "Dialog", formată din entitățile MAI se va afla în mulțime, asigurând astfel o transparență în activitatea poliției, fapt care va contribui la asigurarea încrederii și siguranței participanților la întrunire.

La fel, în Piața Marii Adunări Naționale, vor fi amplasate corturi, unde serviciul "Dialog" vor asigura un climat de siguranță tuturor persoanelor participante la întrunire. De asemenea, la fața locului vor fi prezenți medici din cadrul Spitalului MAI, iar în caz de necesitate ei vor acorda primul ajutor medical.

Corturi, PMAN - Imagine Simbol - Sputnik Moldova
De ce Năstase și Sandu au nevoie de corturi în Piața Marii Adunări Naționale pe 26 august

Menționăm că, autovehiculele vor putea fi parcate pe strada Mihai Viteazul și strada Columna, precum și în fața Academiei de Științe a Moldovei, iar transportul public va fi redirecționat pe străzile adiacente.

În vederea consolidării dialogului cu cetățenii și creșterii gradului de siguranță, Poliția îndeamnă toți participanții la manifestație să-și exercite dreptul la libera exprimare pe cale pașnică și să informeze polițiștii imediat ce observă un obiect suspicios, fie persoane dubioase, în stare de ebrietate alcoolică sau narcotică, fie sunt martorii unei situații de destabilizare a ordinii publice la numărul 112 sau să anunțe cel mai apropiat polițist.

Fluxul de știri
0