CHIȘINĂU, 24 aug — Sputnik. Serviciul Fiscal de Stat a verificat mai mulți agenți economici care practică comerțul on-line. Controalele au fost efectuate în perioada august 2017 — august 2018.
În urma controalelor fiscale operative efectuate de SFS, au fost întocmite 169 de procese verbale cu privire la contravenție aferent desfășurării activității de întreprinzător fără înregistrare la organele competente, "dintre care 41 în perioada lunii iulie 2018, cu aplicarea sancțiunilor potrivit Codului contravențional în sumă totală de 292,9 mii lei, inclusiv în luna iulie 69,9 mii lei și 134 mii lei conform Codului fiscal, din care 55 mii lei în luna iulie 2018".
Verificările au vizat comercializarea diverselor produse, cum ar fi: telefoane mobile (42 de procese verbale), mărfuri pentru copii (10 procese verbale), produse,,totul pentru casă" (21 procese verbale), produsele de parfumerie (10 procese verbale), lecții auto, ceasuri, chirie auto, portmonee, ochelari, biciclete, tutun, inclusiv domenii aleatorii (80 de procese verbale).
Scopul acestor acțiuni ale Serviciul Fiscal de Stat este conformarea eficientă a agenților economici la prevederile legislației fiscale.