CHIȘINĂU, 14 aug — Sputnik. Moldovenii care au ales să se odihnească în Bulgaria trebuie să fie extrem de precauți: scăldatul poate deveni periculos pentru viață din cauza fenomenului numit "curent de retur", care provoacă des cazuri de deces în timpul înotului.
Autoritățile bulgare au interzis temporar scăldatul pe unele plaje de la țărmul Mării Negre.
Steagul roșu, semn de avertizare care interzice intrarea în apă, a fost ridicat pe mai multe plaje din Bulgaria. Astfel de măsuri au fost luate în legătură cu apariția unor curenți, numiți deseori "curenți rip".
Din cauza acestui fenomen, în ultimele zile pe plajele din Bulgaria au decedat trei persoane, care au fost luate de valuri. Curenții de la țărm constituie pericole ascunse și pe litoralul românesc.
Salvamarii avertizează: curenții de retur sau rip sunt imprevizibili, iar persoana care ajunge în captivitatea lor practic nu are nicio șansă de supraviețuire.
În locurile în care există un astfel de fenomen se recomandă a se intra în apă până la o adâncime de cel mult un metru. Copiii nu trebuie lăsați în locurile în care nivelul apei este mai sus de genunchi. Totuși, cea mai bună opțiune este renunțarea la scăldat.
Curenții longitudinali, numiți și curenți de retur sau sunt o potențială sursă de pericol pentru oameni în apele de adâncime mică, în mări și oceane. Curenții de retur sunt cauza a aproximativ 80 la sută dintre operațiunile de salvare efectuate de salvamarii de plajă.
Un curent de retur se formează deoarece vântul și valurile care se sparg împing apa către țărm, iar acest lucru determină o ușoară creștere a nivelului apei de-a lungul țărmului, apă care va tinde să curgă înapoi în larg pe calea de minimă rezistență. Apa care a fost împinsă până aproape de plajă curge de-a lungul țărmului, zona de retur alimentând curentul, și apoi curge înspre larg în unghi drept față de plajă într-un curent îngust numit „gâtul" returului, unde fluxul este mai rapid. Când apa din curentul de retur ajunge în afara liniei de spargere a valurilor, fluxul se dispersează în lateral, își pierde puterea și se disipă în ceea ce este cunoscut sub numele de „capul" returului.
Curentul de retur este atât de puternic încât poate duce în largul mării chiar și cel mai puternic înotător.