CHIȘINĂU, 10 aug — Sputnik. Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a discutat cu membrii permanenți al Consiliului de Securitate al Rusiei despre posibilele noi sancțiuni împotriva Rusiei pe care le-ar putea impune SUA, a comunicat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al șefului statului.
„A fost abordată de asemenea tema unor eventuali noi pași neprietenoși din partea Washingtonului sub formă de restricții comerciale", a spus purtătorul de cuvânt.
„A fost subliniată totala nelegitimitate a acestor acțiuni din punctul de vedere al dreptului internațional", a declarat Peskov.
Anterior, Senatul SUA a prezentat un proiect de lege care prevede înăsprirea sancțiunilor împotriva Rusiei. Potrivit documentului, urmează să fie intensificate măsurile de contracarare a acțiunilor politicienilor și oamenilor de afaceri. Totodată, sancțiunile se vor referi și la datoriile de stat. Congresmenii au declarat că aceste măsuri aspre vor fi anulate doar în cazul în care partea rusă își va schimba politica promovată în Siria și Ucraina.
Moscova a calificat acest pretext drept „inventat", sub acest pretext SUA intenționând să introducă noi sancțiuni împotriva Rusiei. MAE al Federației Ruse a declarat că va avea în vedere măsuri de răspuns.