CHIȘINĂU, 8 aug — Sputnik. Guvernului României s-a implicat în vederea identificării unei soluții optime pentru fluidizarea traficului de la frontiera de stat.
Actualmente, Leușeni este cel mai tranzitat post vamal. Doar săptămâna trecută, acesta a înregistrat peste 24 de mii de traversări ale unităților de transport, în timp ce, în celelalte perioade ale anului au fost înregistrate aproximativ 18 mii de traversări.
Studiul „Evaluarea coridoarelor comerciale ale Moldovei" realizat cu suportul USAID arată că timpul total de așteptare la hotar pentru mărfurile care intră pe teritoriul României durează, în general, mult mai mult decât în toate celelalte puncte de trecere a frontierei ale Uniunii Europene.
Astfel, timpul mediu necesar pentru trecerea frontierei românești este de aproape șase ore, în timp ce în cazul unei frontiere non-române a UE este vorba de aproximativ 24 de minute.
Pavel Filip a efectuat recent o vizită inopinată la vama Leușeni, unde a găsit mai multe nereguli, din cauza cărora timpul de așteptare în vamă crește semnificativ. Atunci Pavel Filip a cerut demisia șefului postului vamal și șefului Poliției de Frontieră de la punctul de trecere Leușeni. Ca urmare, cei doi au demisionat ulterior.
Totodată, Pavel Filip, i-a expediat o scrisoare prim-ministrului României, Viorica Dăncilă, în care menționează problemele existente la punctele de trecere a frontierei și solicită implicarea Guvernului de la București pentru identificarea unor soluții.
„În ultimul timp, tot mai des vin semnale despre aglomerația excesivă la punctele de trecere ale frontierei. Chiar dacă au fost luate unele măsuri speciale, controalele durează foarte mult timp. Acest lucru devine și mai evident în perioada estivală, la vamă staționând numeroase autoturisme, inclusiv în care călătoresc familii cu copii minori și oamenii vârstnici", a scris premierul în scrisoarea către Dăncilă.
În scrisoare, Pavel Filip a rugat respectuos Guvernului României să se implice în vederea identificării unei soluții optime pentru fluidizarea traficului.
Astfel, ieri, Serviciul Vamal al Republicii Moldova și autoritatea vamală din România au convenit asupra unui plan complex de acțiuni orientate spre fluidizarea circulației transfrontaliere în perioada 07 — 31 august, atunci când fluxurile cresc în medie cu peste 20 la sută.
Măsurile coordonate sunt prevăzute într-un „Plan comun de acțiuni", semnat la Albița de către Directorul Serviciului Vamal din Republica Moldova, Vitalie Vrabie și Bogdan Lari Mihai, Vicepreşedinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală din România, coordonator al activităţii structurilor vamale.
Cele mai importante măsuri agreate de cele două autorități se referă la suplinirea numărului de personal și a echipamentelor de control, utilizarea tuturor pistelor, inclusiv a celor de pe sensul opus de traversare, dar și intensificarea schimburilor de informații.
Vameșii de la Leușeni au rămas mască: Vezi ce au încercat să facă doi indivizi — Video
Măsurile dispuse de conducerea Serviciului Vamal mai prevăd implicarea în actul de control a șefilor posturilor vamale și a adjuncților acestora, precum și crearea grupelor de intervenție, membrii cărora sunt rechemați din concediu pentru a acoperi necesitățile de personal.