CHIȘINĂU, 6 aug — Sputnik. Un individ în vârstă de 52 de ani riscă privațiune de libertate pentru că ar fi furat mai multe obiecte prețioase dintr-o casă din satul Cuizăuca, raionul Rezina.
Poliția din raionul Rezina a fost sesizată de o femeie care a declarat că i-au fost furate din casă bijuterii în valoare de peste 14 mii de lei.
Oamenii legii au stabilit că inculpatul a pătruns în locuință pe data de 31 iulie, ziua, în timp ce proprietara era la muncă, iar fiul victimei dormea în casă.
Astfel, suspectul, profitând de faptul că ușa casei nu era încuiată, a pătruns în locuință și a furat mai multe obiecte prețioase.
Oamenii legii au reușit în scurt timp să-l identifice pe suspect, iar la domiciliul acestuia au fost depistate o parte din bunurile furate.
Bărbatul și-a recunoscut vina și la moment are statut de bănuit. Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă privațiune de libertate pe un termen de până la șase ani.
Cutremurător: O polițistă și-a împușcat mama, iar bebelușul ei, găsit cu răni grave la cap>>>
De la începutul anului, Poliția a înregistrat peste 1800 de furturi din locuințe.