CHIȘINĂU, 4 aug – Sputnik. Un elicopter de modelul MI-8 s-a prăbușit în această dimineață în Rusia. La bord erau 18 persoane, dintre care trei membri ai echipajului. Toate cele 18 persoane au decedat, potrivit salvatorilor.
Accidentul a avut loc, la ora 6.20 – ora Moldovei, în ținutul Krasnoiarsk, la doi kilometri de localitatea Igarka.
Potrivit salvatorilor ruși, în elicopter erau trei membri ai echipajului și 15 muncitori. Toți au murit. Pe acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ignorarea regulilor de securitate care au dus la moartea a două sau mai multe persoane.
Salvatorii au găsit la locul accidentului și cele două cutii negre.
Presa rusă scrie că elicopterul MI-8 a atins în zbor un alt elicopter. Echipajul celui din urmă a reușit să aducă cu succes la sol aparatul de zbor, salvând viețile oamenilor care se aflau în acest elicopter.