CHIȘINĂU, 4 aug – Sputnik. Prim-ministrul Pavel Filip a dispus crearea celulei de criză care să ofere tot suportul necesar persoanelor implicate în accidentul rutier în apropiere de regiunea Kaluga, Federația Rusă, precum și rudelor și apropiaților acestora. Din aceasta fac parte reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Inspectoratului General al Poliției, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Premierul a solicitat IGSU ca o echipă de specialiști să se deplaseze în Federația Rusă pentru a acorda suport răniților, dar și pentru a ajuta în procedura de repatriere a cadavrelor. Patru angajați ai IGSU pleacă în Federația Rusă în acest scop.
Pavel Filip a cerut Ambasadei Republicii Moldova la Moscova să se asigure că cei traumatizați au parte de îngrijirea necesară, iar în cazul în care starea acestora este gravă, IGSU să asigure transportarea lor acasă cu echipajul SMURD. Angajații ambasadei s-au deplasat la locul accidentului, dar și în spitalul unde sunt internați cei răniți, care au fost deja identificați.
Premierul Pavel Filip a transmis condoleanțe rudelor și apropiaților celor decedați în tragicul accident. Șeful Executivului a anunțat că cheltuielile de repatriere a cadavrelor celor 6 cetățeni moldoveni decedați vor fi acoperite de Guvernul Republicii Moldova.
Potrivit informației Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) al MAI, colectată din subdiviziunea Ministerului pentru Situații Excepționale a Federației Ruse, în dimineața zilei de 4 august, ora 7.40, a avut loc un accident de circulație în apropiere de regiunea Kaluga, Rusia, pe traseul M3, spre Ucraina. În accident au fost implicate trei unități de transport, inclusiv un microbus de model Mercedes Vito cu numere de înmatriculare a Republicii Moldova.
Sâmbăta neagră. Șase moldoveni au murit în Rusia, iar opt sunt răniți>>>
În urma impactului, 8 persoane au decedat, dintre care 6 cetățeni ai Republicii Moldova. Alte 4 persoane, cetățeni ai țării noastre, sunt internați în spital cu diverse traumatisme.
Rudele și apropiații celor implicați în accidentul de circulație din regiunea Kaluga pot afla mai multe informații, contactînd telefonul de încredere al IGSU la numărul 022 78 —50 —32.