Republica Moldova se află printre țările cu cele mai pitorești locuri. În același timp, pădurile care reprezintă "plămânii verzi" ai planetei ocupă 12% din teritoriul țării, suprafață foarte mică în comparație cu țările europene.
"La moment, țara noastră întâmpină probleme severe și se află într-o situație dezastruoasă dacă să ne referim la starea pădurilor. În Republica Moldova legislația în domeniul mediului este foarte bună. Cu părere de rău, aceasta nu este respectată. Situația poate fi schimbată dacă în cadrul instituțiilor abilitate precum Agenția "Moldsilva" sau Inspectoratul Ecologic de Stat vor activa persoane angajate pe criterii de profesionalism și nu pe criterii de apartenență politică. Ani îndelungați, reformarea gospodăriei silvice din Moldova a fost imposibilă, inclusiv din cauza insuficienței de informații din partea Agenției "Moldsilva". Practic, nu s-au efectuat cercetări de amploare a stării pădurilor. Republica Moldova are nevoie de oameni cărora le pasă de starea mediului înconjurător", a relatat ecologistul Anatol Prohnițchi în cadrul emisiunii "Sputnik Matinal".
Potrivit ecologistului, în Republica Moldova nu se pot face activități economice esențiale pe baza materiei lemnoase.
"Pădurile din Republica Moldova nu pot fi comparate cu acelea din Federația Rusă, Ucraina sau Belarus, unde bogăția naturală are un rol important în economia națională și ale cărei multiple funcții mențin echilibrul ecologic. În pădurile noastre au fost defrișați cei mai puternici copaci, iar lemnul a fost exportat. Am fi avut posibilități să dezvoltăm economia națională a țării producând mobilă, care ar fi solicitată atât în Moldova, cât și peste hotarele țării", a menționat ecologistul Anatol Prohnițchi.
Amintim că Moldova este una dintre țările cu cele mai puține păduri din Europa, suprafața acestora fiind de 410,2 mii de hectare. Peste 300 de mii de hectare se află în gestiunea Agenției "Moldsilva", iar aproximativ 100.000 de hectare sunt în gestiunea administrațiilor publice locale.
Potrivit datelor Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, pe continentul european cele mai multe păduri sunt în Federația Rusă — 141 de milioane de hectare, urmată de Suedia cu 27 milioane de hectare, Finlanda cu 22 de milioane de hectare și Franța cu 15 milioane de hectare.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Autor: Cristina Baș