CHIȘINĂU, 30 iul – Sputnik. Cetățenii Republicii Moldova se vor putea angaja legal în Bulgaria. Executivul de la Chișinău urmează să aprobe, la ședința din 1 august, Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Bulgaria privind reglementarea migrației de muncă. Documentul prevede asigurarea angajării legale a lucrătorilor migranți pe teritoriul ambelor state.
Acordul a fost semnat, în luna iunie, la Sofia, de ministrul moldovean al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Svetlana Cebotari, cu omologul său bulgar, Biser Petkov. Documentul prevede asigurarea recrutării și angajării legale a cetățenilor ambelor state, în baza unui contract individual de muncă. În acest sens, statele vor crea condiții privind desfășurarea legală a activității de muncă, a procesului de recrutare și angajare, cât și asigurarea drepturilor privind intrarea, șederea și ieșirea de pe teritoriul ambelor state a lucrătorilor migranți.
”Cetățenii vor putea munci legal, având drepturi egale pe teritoriul ambelor state, astfel vom diminua fenomenul imigrației ilegale în scop de muncă”, a declarat ministrul Cebotari.
Agențiile pentru Ocuparea Forței de Muncă din Moldova și Bulgaria vor identifica ofertele de muncă depuse de către angajatori și vor selecta candidații potriviți. La rândul lor, angajatorii se obligă să acopere costurile de deplasare și acomodare, precum și achitarea salariilor în aceleași condiții ca și lucrătorii locali, iar lucrătorii migranți să se reîntoarcă în țară la expirarea contractului de muncă.
„Bulgaria întâmpină probleme majore privind forța de muncă. Este important ca cetățenii ambelor state să fie susținuți în căutarea unui loc de muncă și să lucreze legal, doar astfel le putem asigura toate beneficiile și drepturile în țara în care se află”, a menționat Biser Petkov.
Acordul a fost încheiat pe un termen de 5 ani, cu prelungire ulterioară automată pe o perioadă de 3 ani. Republica Moldova are încheiate 7 Acorduri în domeniul migrației de muncă: cu Ucraina, Rusia, Azerbaidjan, Belarus, Italia, Israel și Franța.
Republica Moldova are semnat cu Bulgaria un Acord în domeniul securității sociale, care prevede acordarea pensiilor și alocațiilor sociale cetățenilor țării noastre, care sunt angajați legal și contribuie la bugetul asigurării sociale.