CHIȘINĂU, 26 iul — Sputnik. Meteorologii au emis o nouă avertizare de Cod Galben de furtună, ploi torențiale, grindină şi vijelie.
Potrivit meteorologilor, avertizarea meteo a intrat în vigoare astăzi, 26 iulie, începând cu ora 12:00 şi va fi valabil până mâine, ora 00:00.
Vântul va sufla în rafale cu viteza de 15-20 metri pe secundă. Izolat, cantitatea de precipitaţii va depăşi 35 de litri pe metru pătrat.
Există risc de viituri sau creşteri rapide ale nivelului apei, care nu conduc la pagube semnificative, dar necesită o vigilenţă sporită în cazurile de activităţi sezoniere şi/sau expuse la inundaţii.