Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Republica Moldova va recunoaște un nou document de călătorie

© Sputnik / Владимир Горовых / Accesați arhiva multimediaExaminare document - Poză simbol
Examinare document - Poză simbol - Sputnik Moldova
Abonare
Posesorii documentului de călătorie vor beneficia de un statut special de vize.

CHIȘINĂU, 25 iul — Sputnik. Comisia politică externă și integrare europeană va propune Parlamentului ratificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Organizația Internațională a Poliției Criminale „Interpol" cu privire la recunoașterea documentului de călătorie a instituției.

Premierul Pavel Filip și președintele INTERPOL, Meng Hongwei - Sputnik Moldova
Politică
Anunț bombă făcut de Pavel Filip la întâlnirea cu șeful INTERPOL

Documentul de călătorie Interpol permite călătoria în toată lumea a oficialilor care îndeplinesc sarcini oficiale polițienești. Posesorii documentului de călătorie vor beneficia de un statut special de vize.

Actul va fi utilizat împreună cu un pașaport național valabil și va fi disponibil în două forme — un pașaport electronic sau o cartelă de identificare, care vor fi valabile de la trei până la cinci ani. 

Documentul va facilita călătoria oficialilor autorităților competente ale Republicii Moldova în statele membre Interpol în vederea cooperării polițienești și pentru realizarea sarcinilor oficiale. Este vorba despre reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Vamal, Ministerului Justiției, Procuraturii Generale, Serviciului de Informații și Securitate, precum și Centrului Național Anticorupție.

Actul de călătorie Interpol este recunoscut oficial de către 77 de țări membre ale acestei organizații și corespunde cerințelor tehnice ale Uniunii Europene.

Un consorțiu străin, responsabil de Programul de dobândire a cetățeniilor prin investiții>>>

Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Organizația Internațională a Poliției Criminale „Interpol" cu privire la recunoașterea documentului de călătorie Interpol a fost semnat pe 28 septembrie 2017 în Beijing, Republica Populară Chineză.

Fluxul de știri
0