CHIȘINĂU, 12 iul — Sputnik. O femeie de 60 de ani din Moldova a apelat la Poliția din Sankt-Petersburg în legătură cu dispariția soțului său, comunică postul TV local 47news.
Ea a povestit că, după ce a vizitat Mănăstirea Valaam, bărbatul în vârstă de 64 a părăsit insula de pe lacul Ladoga. După aceea, rudele nu au mai avut nicio informație cu privire la locul în care se află.
Potrivit femeii, soțul său a dorit să viziteze mănăstirea înainte de a reveni în Republica Moldova. El intenționa să ajungă cu o ambarcațiune de pe insula Valaam până în orașul Priozersk, să ajungă apoi cu autobusul la stația de metrou "Deveatkino", iar la gara "Baltica" să-și procure bilet la autobus până la Chișinău.
Pe 9 iulie, bărbatul a dat de veste pentru ultima dată. El i-a telefonat soției și i-a spus că revine de pe insula Valaam. Deocamdată nu se știe unde anume se afla acesta atunci când a telefonat. Poliția din Sankt-Petersburg investighează cazul.