CHIȘINĂU, 28 iunie- Sputnik. Serviciul Hidrometeorologic de Stat a modificat astăzi categoria codului galben de averse, grindină și vijelie în cod galben de instabilitate atmosferică.
Avertizarea meteorologică va avea un interval de acțiune între 28 – 30 iunie.
În această perioadă se prevăd averse însoțite de descărcări electrice, temporar puternice, cu grindină și intensificări ale vântului cu aspect de vijelie de până la 15-20 m/s.
Cantitatea de precipitații prognozată pe metrul pătrat în unele regiuni va fi de 15-25 de litri.