CHIȘINĂU, 27 iun — Sputnik. Poliția sectorului Râșcani din municipiul Chișinău caută un infractor care ar fi furat un telefon mobil dintr-un magazin.
Cazul a avut loc pe 13 iunie. Suspectul a intrat într-un magazin și a furat un telefon mobil de model Samsung, lăsat fără supraveghere de angajata magazinului. Momentul furtului a fost surprins de camerele de supraveghere instalate în magazin.
Infractorul a cauzat victimei un prejudiciu în mărime de trei mii de lei, se arată într-un comunicat de presă al Direcției de Poliție din municipiul Chișinău.
Conform legislaţiei în vigoare, suspectul riscă să fie cercetat penal pentru furt şi sancţionat cu amendă în mărime de până la 32 de mii de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 până la 240 de ore sau până la doi ani privațiune de libertate.
Cetăţenii care l-au recunoscut sunt rugaţi să comunice informaţiile la numărul de contact: 0 696 76 136. Confidenţialitatea surselor de informare este garantată.
Le-au trebuit bani și au găsit soluția: Vezi ce au făcut patru indivizi în plină stradă>>>
În același timp, Poliţia Capitalei le solicită cetăţenilor să asigure corespunzător bunurile materiale.