Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Bacalaureat 2018: Ministerul Educației anunță rezultatele - Câți restanțieri au mai rămas

© Sputnik / Павел Лисицын / Accesați arhiva multimediaElevi, examene, gimnaziu, școală
Elevi, examene, gimnaziu, școală - Sputnik Moldova
Abonare
Câți elevi au susținut examenele de Bacalaureat în acest an, dar și câți au rămas restanțieri, aflați din anunțul făcut de Ministerul Educației.

CHIȘINĂU, 27 iun — Sputnik. Ministerul Educației a anunțat rezultatele preliminare ale sesiunii de bază a examenului de Bacalaureat. Potrivit autorităților, la sesiunea de Bacalaureat 2018 au fost admiși 10 mii 616 candidați din licee, 4015 candidați din colegii și centre de excelență, 167 de candidați din universități, 332 de candidați care s-au înscris în regim extern și 3020 de restanțieri din sesiunile anterioare, în total — 18150 de candidați.

În acest an, rata de promovare a examenelor de către absolvenții din licee este de 83,59 la sută, cu 2,35 puncte procentuale mai mare decât anul trecut, la aceeași etapă. Astfel, dintre cei 10 mii 616 liceeni, 8874 au promovat examenul de Bacalaureat.

Cezara Dilevschi - Sputnik Moldova
Psiholog: Emoțiile puternice influențează calitatea rezultatelor la examenele de BAC

În colegiile din țară, aproape jumătate dintre candidați au promovat examenul. Astfel, dintre cei 4015 candidați admiși, examenul de Bacalaureat a fost susținut de 1777 de candidați. Rata de promovare fiind de 44,26%.

Câți restanțieri au mai rămas

Este de remarcat că marea majoritate a restanțierilor din sesiunile anterioară au picat examenele și în acest an. Doar 558 de repetenți din cei 3020 au promovat cu succes examenul de BAC, cu o rată de doar — 18,48 la sută, ceilalți 2462 de restanțieri urmează să-și încerce sorocul cu următoarea ocazie.

Cristian Vișan - Sputnik Moldova
Află cine este tânărul din Orhei care a fost scutit de trei examene de Bacalaureat

Conform rezultatelor preliminare, în acest an rata de promovare a sesiunii de bază a examenului de Bacalaureat este mai mare cu 4 puncte procentuale față de anul precedent și constituie 62,64 la sută, 11 mii 369 de candidați susținând cu succes BAC-ul.

Ministerul Educației precizează că în anul 2017, la aceeași etapă, au susținut examenul 11017 (58,63%) candidați, iar ulterior, după examinarea contestațiilor și sesiunea suplimentară, numărul absolvenților a crescut la 12905 (68,79%).

Iată ce note au obținut elevii la examenele de BAC

Numărul candidaților cu nota medie mai mare sau egală cu 8 este de 1843, cu 376 mai mult ca în 2017, iar 359 de candidați au obținut nota medie mai mare sau egală cu 9, cu 95 mai mult ca în 2017.

Anatol Topală - Sputnik Moldova
Podcasturi
Examenele de Bacalaureat: Provocările sesiunii din anul 2018

Iar numărul de candidați eliminați de la examen este în descreștere, anul acesta fiind eliminat doar un singur candidat, în comparație cu 8 în 2017.

Cei care nu sunt de acord cu notele obținute vor putea depune o contestație la Centrele de Bacalaureat între orele 9:00-18:00, în perioada 27-28 iunie. Fiecare candidat își va putea vedea lucrările verificate la adresa www.bac.edu.md în baza unei parole oferite de instituția de învățământ în care și-a făcut studiile.

Rezultatele finale ale sesiunii de bază vor fi anunțate pe data de 6 iulie, după ce vor fi examinate toate contestațiile.

Totodată, în perioada 16-23 iulie va fi organizată sesiunea suplimentară a examenului de Bacalaureat. Candidații vor trebui să depună o cerere în scris la Centrul de bacalaureat în care au susținut sesiunea de bază, în zilele de 6-7 iulie.

Fluxul de știri
0