Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Gestul uluitor al unui copil, care a dat cu trotineta într-o maşină

© Sputnik / Алексей Даничев / Accesați arhiva multimediaAutomobil, foto de arhivă
Automobil, foto de arhivă - Sputnik Moldova
Abonare
Poveste ajunsă virală pe Facebook: ceea ce a făcut acest băiat i-a lăsat pe toţi fără cuvinte.

CHIŞINĂU, 20 iun — Sputnik. Un copil a trecut cu trotineta pe lângă o maşină, lovind din greşeală stopul automobilului. Nimic neobişnuit până aici, doar că copilul nu a fugit, cum poate ar fi făcut oricare altul, ci s-a aşezat răbdător jos să aştepte proprietarul maşinii.

Alexandru Plăcintă - Sputnik Moldova
Cum creștem un copil de succes? Sfaturi de la scriitorul Alexandru Plăcintă

Fotografia cu respectivul băiat a fost postată pe pagina sa de Facebook de Vasile Popan, un tânăr care locuieşte în Cluj-Napoca. Tot el a povestit şi întreaga întâmplare care, în timpurile noastre, pare de-a dreptul incredibilă.

Copilul nu doar că a decis să rămână pe loc pentru a-i da explicaţii şoferului, ci a vrut chiar să plătească paguba.

„Aştepta cuminte, iar în mânuţa lui erau 120 lei şi mai avea câteva monede a cate 10 bani si 50 bani. Vroia sa îşi dea toţi banii, nu să fugă la fel ca adulţii care lovesc o maşină şi mai au permis de conducere! Vreau să vă spun că acel stop era spart deja şi necesita schimbat de către mine, dar acest copil nu a plecat fără ca să îşi plătească greşeala făcută", a scris tânărul.

Fără îndoială, aceşti bani au fost economisiţi de băiat pentru a-şi cumpăra ceva, a presupus Vasile Popan.

El a mai precizat că vărul său, care a vorbit de fapt de fapt cu copilul, nu a luat banii de la acesta, ci i-a mulţumit pentru gest.

Ar mai fi de spus că această postare a fost distribuită de peste 10 mii de ori, iar comentariile nu se mai opresc.

Fluxul de știri
0