BUCUREȘTI, 19 iun — Sputnik. Cel de-al doilea președinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, a devenit cetățean al României cu acte în regulă. Anunțul a fost făcut de primarul Sectorului 1 al municipiului București, Dan Tudorache.
"Vizita a fost prilejuită de primirea cetățeniei române, chiar în anul centenarului unirii, de către domnul Petru Lucinschi, căruia îi urez să fie cetățeanul unei țări unite, libere, prospere și demne", a scris primarul pe Facebook, alăturând imaginea în care apare alături de Petru Lucinschi și fostul președinte Emil Constantinescu, prezent și el la eveniment.