CHIȘINĂU, 19 iun — Sputnik. Sprâncenele sunt un element important al feței pentru că pot schimba esențial fizionomia unei persoane. De-a lungul anilor au existat diverse modalități de pensare a acestora. Cu mai mult timp în urmă femeile obișnuiau să poarte sprâncene foarte subțiri, iar cu trecerea timpului au revenit la forma naturală a acestora.
În zilele noastre, când toată atenția oamenilor este concentrată pe rețelele de socializare, bloggerițele de beauty dau tonul noilor tendințe în ceea ce ține de frumusețe.
Astfel, în acest sezon sunt în trend sprâncenele împletite, cele în formă de frunză și valuri. La fel, și sprâncenele pensate în formă de coadă de pește pot fi văzute tot mai des pe rețele de socializare.
Reacțiile internauților au fost pe măsură. Se pare că puțini au fost încântați de acest nou trend: "A apărut un nou trend stupid", "arată precum coarnele diavolului", "nu aș încerca niciodată acest trend", "daca îl iubești pe diavol, atunci sigur iubești și acest trend" si "arata bine pentru un costum de Halloween", au fost doar câteva dintre sutele de comentarii lăsate de cei care au fost îngroziți de acest model de sprâncene.