CHIȘINĂU, 18 iun — Sputnik. Postul vamal de frontieră Sculeni va rămâne funcțional pe întreaga perioadă a lucrărilor de reconstrucție.
Directorul Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, a mers la fața locului pentru a examina împreună cu proiectanții și angajații postului modalitatea de organizare a controlului vamal în condițiile unei reconstrucții capitale.
Conform proiectului de reabilitare, teritoriul postului va fi extins cu 1,3 hectare, ceea ce va face posibilă suplimentarea pistelor de control și reamenajarea elementelor de infrastructură.
„Având în vedere că cele mai mari constrângeri de infrastructură le avem la Sculeni, 70% din fondurile destinate părții moldovenești vor fi direcționate reconstrucției acestui post. Atât pe sensul de ieșire din țară, cât și pe cel de intrare vom avea câte 3 artere pentru autoturisme, câte 2 pentru autocamioane și câte una pentru autocare. Dacă la frontieră cu Ucraina, cel mai modern post va fi Palanca, atunci la frontieră cu România, acesta va deveni Sculeni", a explicat Vitalie Vrabie.
La rândul său, ambasadorul Uniunii Europene a reiterat faptul că Uniunea Europeană va continua să susțină proiectele care vin în sprijinul cetățenilor, apreciind, totodată, demersurile întreprinse de Serviciul Vamal pentru asigurarea funcționalității postului în timpul lucrărilor de reabilitare.
„Prioritatea noastră este confortul cetățenilor, pentru ca aceștia să beneficieze de un control operativ și să petreacă cât mai puțin timp în vamă, chiar și în perioada de reconstrucție. Acesta este motivul pentru care căutăm soluții de asigurare a funcționalității postului. La prima etapă, toate formalitățile de control vor fi concentrate în zona unde se află pistele de pe sensul de intrare în țară și cele pentru autocamioane. Am făcut deja și măsurările necesare și am identificat posibilitatea de a mai construi două piste suplimentare. Totodată, până la sfârșitul acestui an, vom elimina complet staționările de auto-marfare, prin construcția unei noi zone de control vamal la circa 200 m distanță de post. Această soluție și-a demonstrat pe deplin viabilitatea la Otaci, motiv pentru care, am certitudinea că va fi eficientă atât pentru Sculeni, cât și pentru celelalte două posturi de la Giurgiulești și Costești", a menționat directorul Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie.
În prezent, postul vamal Sculeni înregistrează unele dintre cele mai mari valori de trafic, fiind traversat zilnic de circa 2.000 de unități de transport, dintre care până la 350 sunt autocamioane. Odată cu darea în exploatare a postului renovat, capacitatea de procesare a acestuia se va dubla.
Amintim că extinderea și modernizarea postului vamal Sculeni este prevăzută în proiectul de reabilitare a punctelor de trecere de pe segmentul de frontieră moldo-român „Sculeni — Sculeni", „Leușeni — Albița" și „Giurgiulești — Galați". Proiectul urmează a fi implementat în cadrul Programului Operaţional Comun România — Republica Moldova 2014-2020, finanțat de Uniunea Europeană.
Un moldovean i-a lăsat năuciți nu doar pe vameșii, dar și pe câinele de serviciu — Video>>>
Bugetul proiectului este de zece milioane de euro, dintre care cinci milioane sunt destinate Republicii Moldova.