CHIȘINĂU, 13 iunie – Sputnik. Biroul permanent al Parlamentului a aprobat, miercuri, ordinea de zi a ședințelor plenare pentru perioada 14 – 22 iunie.
Deputații vor examina cele cinci candidaturi pentru numirea în funcția de membru al Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității.
Plenul Parlamentului va dezbate proiectul de lege privind Concepția națională de dezvoltare a mass-media și cel de modificare a Codului audiovizualului al Republicii Moldova. Totodată, deputații vor examina proiectul pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Organizația Mondială a Turismului (UNWTO) cu privire la organizarea celei de-a treia Conferințe Globale privind Turismul Vinicol a UNWTO.
Vor fi examinate amendamentele propuse la un șir de proiecte, aflate în lectura a doua. Între acestea proiectul de modificare a Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală, a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat, proiectul cu privire la promovarea ocupării forței de muncă, Legea privind organizarea și funcționarea Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective.
Pe ordinea de zi mai figurează câteva proiecte pentru modificarea și completarea Codului Contravențional al Republicii Moldova, precum și privind completarea și modificarea unor acte legislative.