Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Sfârșitul trist al celei mai sumbre case din Chișinău

© Photo : OldchisinauДом в Кишиневе. Переулок св.Андрея 78. 2008 год
Дом в Кишиневе. Переулок св.Андрея 78. 2008 год - Sputnik Moldova
Abonare
Cea mai sinistră și înfricoșătoare casă din capitala Moldovei ar putea fi rasă de pe fața pământului.

CHIȘINĂU, 13 iunie — Sputnik. Serghei Țurcanu. Există o casă în Chișinău pe seama căreia circulă tot felul de legende sumbre și maladive. Pentru început însă vă prezentăm o scurtă informație oficială despre ”caz”.

Adresa: stradela Sf. Andrei, 78; data construirii: 1929. Începând cu anii 70 și până la sfârșitul anilor `90 ai sec. XX, aici se afla căminul întreprinderii Apă-Canal. Mai târziu locatarii au fost evacuați, iar clădirea s-a transformat în depozit de materiale de construcție. Alături mai exista o casă, de dimensiuni mai mici, care fusese construită mai devreme decât „vecina" sa, iar la subsol ascundea (poate că mai sunt și acum) trei rezervoare uriașe de beton.

© Photo : мой город КишиневCasă din Chișinău. Stradela Sf. Andrei, 78. Ianuarie 2012.
Дом в Кишиневе. Переулок св.Андрея 78. Январь 2012 года. - Sputnik Moldova
Casă din Chișinău. Stradela Sf. Andrei, 78. Ianuarie 2012.

 

S-a întâmplat că, mai mulți ani la rând, autorul acestui articol a trecut în fiecare zi pe lângă această casă, înconjurată de un mic iaz năpădit de stuf, în care copiii prindeau carași. Odată însă băieții au pescuit o cutie de tinichea în care era un cap de femeie. Se vorbea că victima fusese ucisă din gelozie și era fiica unui reprezentant de rang din cadrul structurilor de forță.

Probabil, anume atunci au apărut tot felul de zvonuri lugubre despre această casă, inclusiv că se află pe un loc „necurat". Deși, chiar și până la asta, fiind încă elev, de fiecare dată îmi venea să grăbesc pasul atunci când ajungeam în dreptul pereților cenușii. Mai târziu, oamenii care locuiau în această casă au părăsit-o. Clădirea a început a intra, puțin câte puțin, în pământ, iar stuful și tufarii sălbatici au ascuns-o cu totul de ochii lumii. Însă „faima" i-a rămas.

Cinematograful Gaudeamus - Sputnik Moldova
Societate
Istoria Chișinăului, sub buldozere: A început demolarea unei clădiri legendare

Pe această casă au pus ochiul o categorie specifică de cetățeni: alcoolicii, narcomani, sataniștii și adepții subculturii goth. Pe un perete putea fi citită inscripția funestă: „MOARTEA îi așteaptă pe cei care vor veni aici după noi". Și despre casă se spuneau lucruri stranii: ba că toți proprietarii săi (chipurile, ar fi fost trei la număr) și-au sfârșit viața în mod tragic; ba că s-a încercat ca această clădire să fie reconstruită, însă tractoarele și macaralele ieșeau din funcție; ba că s-a încercat demolarea ei însă fără succes.

Anul trecut, clădirea a fost scoasă la vânzare, la un preț comparabil cu cel al construcțiilor noi din centrul capitalei. Au fost tăiate și bălăriile din jurul ei. Părea că această „casă bântuită de fantome" urma să aibă o nouă viață.

Zadarnice iluzii! Casa a fost acoperită în totalitate de panouri publicitare și acum aproape că nici nu se mai observă. Misticul a capitulat în fața capitalismului. În cel mai scurt timp, ”mâna” nevăzută a economiei de piață ar putea dărâma casa împreună cu toate fantomele, legendele și urmele lăsate de sataniștii basarabeni. De un timp, acolo se află un service și o spălătorie auto. S-ar părea că este un fenomen obișnuit: noul înlocuiește vechiul. Dar, de fiecare dată când trec pe alături, simt că ceva lipsește din peisajul obișnuit. Și mă gândesc că această casă mai este și foarte ”cinegenică”, potrivită atât pentru filmarea unor pelicule istorice, cât și pentru cele din zilele noastre. Probabil însă ea nu va mai apărea niciodată pe ecrane.

De altfel, se spune că „locurile morbide" nu dispar nici odată. De aceea uneori merită să te interesezi de soarta construcțiilor ridicate pe astfel de locuri: oare nu riscă și ele cumva să aibă o soartă plină de stranietăți și mistere?

În acest articol a fost utilizată parțial informația de pe portalul oldchisinau.com

Fluxul de știri
0