Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

O nouă performanță pentru Goțonoagă, judocanul care are mari șanse de calificare la JO

© Sputnik / Rodion ProcaDorin Goțonoagă
Dorin Goțonoagă - Sputnik Moldova
Abonare
Sportivul moldovean Dorin Goțonoagă a devenit campion la European Judo Cup Belgrade.

CHIȘINĂU, 9 iun — Sputnik, Doina Chiorescu. O nouă medalie de aur cucerită de judocanul Dorin Goțonoagă. Sportivul de 22 de ani s-a impus în limitele categoriei de greutate de până la 81 de kilograme la European Judo Cup, competiție desfășurat în orașul Belgrad, Serbia.

Dorin Goțonoagă - Sputnik Moldova
Sport
Zi importantă pentru judocanul Dorin Goțonoagă: Iată ce va face acesta vineri, la Tel Aviv

Goțonoagă a câștigat șase lupte. El s-a impus în fața sportivilor din Cehia, Serbia, România, Ucraina și Israel. În finală, judocanul moldovean l-a învins pe sportivul din Federația Rusă, Botîr Nuraliev.

"M-am simțit foarte bine din punct de vedere fizic și moral în ziua competiției. Acest lucru este foarte important pentru un sportiv. Mă bucur că am reușit să mai bifez o performanță sportivă în cariera mea de nivel internațional. Este păcat că pentru această medalie nu se dau puncte pentru calificarea la Jocurile Olimpice, dar rămân încrezător că acest succes voi putea să-l repet și la următoarele competiții internaționale ", a declarat Dorin Goțonoagă pentru Sputnik Moldova.

În limitele categoriei de greutate de până la 81 de kilograme au concurat 39 de judocani din întreaga lume. Judocanii moldoveni se află acum în Croația la un cantonament de șapte zile.

Dorin Goțonoagă face parte din clubul sportiv "Petrocub". Antrenorii acestuia sunt frații Mihai și Ilie Buiuc, Valeriu Duminică și Veaceslav Bacal. La fel, sportivul face parte din Lotul Național de Judo al Republicii Moldova.

Anterior, Dorin Goțonoagă a devenit campion la Cupa Europeană Open din Praga. Totodată, judocanul a urcat pe treapta a treia a podiumului la Grand Prix-ul din Antalya, Turcia. El a avut o prestație impecabilă la aceste competiții, învingându-și majoritatea adversarilor prin procedeul "ippon" (Punct obținut la judo prin imobilizarea adversarului la sol timp de cel puțin 20 de secunde sau prin abandon în urma unei strangulări sau a poziției cheie la braț).

Fluxul de știri
0