CHIȘINĂU, 11 iun — Sputnik. Trei funcționari de stat din cadrul Centrului Militar Chișinău vor fi judecați pentru acte de corupție și de falsificarea actelor publice. Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală şi a expediat dosarul în judecată.
Este vorba de șeful Secţiei Administrativ Militare Ciocana care a acționat împreună cu specialistul superior al Serviciului mobilizare şi medicul-specialist din cadrul aceleiaşi unităţi. Ei sunt învinuiți că au permis eschivarea anumitor cetăţeni de la obligațiunea îndeplinirii serviciului militar în termen.
Cei trei au fost reţinuţi pe 30 noiembrie 2017 de Procuratura Anticorupție, de comun cu Serviciul de Informații și Securitate. Ei au fost documentați de procurori şi ofiţerii SIS timp de două luni, timp în care au constatat întreg mecanismul de fraudare de către inculpaţi a procesului de încorporare a recruţilor în serviciul militar.
Potrivit Procuraturii, funcționarii publici le-au eliberat unor cetățeni moldoveni acte de evidență militară fictive pentru a se eschiva de la serviciul militar în termen, prin aplicarea unor scheme de corupție.
”Inculpaţii solicitau de la beneficiari anumite sume de bani, cu taxă flexibilă, asigurându-le amânarea neîntemeiată de încorporare prin manipularea documentelor de evidență, eliberându-le livrete militare ce nu corespundeau adevărului sau declararea acestora ca inapți pentru serviciul militar”, anunță Procuratura printr-un comunicat.
Dacă vor fi găsiți vinovaţi de corupre pasivă şi activă, dar şi de fals în acte publice, funcționarii riscă până la 10 ani închisoare, cu amendă de până la 400 de mii de lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani. Totodată, aceştia vor fi obligaţi să achite cheltuieli judiciare în sumă de 25 mii de lei.