BUCUREŞTI, 6 iun — Sputnik, Doina Crainic. Concedierea unei menajere sau îngrijitoare poate da naştere şi unor probleme la nivel personal: lucrătorul domestic intră în contact direct cu familia, acest lucru creând o anumită relaţie de încredere și intimitate, iar în momentul unei eventuale concedieri, pot apărea resentimente și tensiuni.
Nu înseamnă însă că destituirea trebuie să ducă la rezolvarea în instanţă a disputelor. Un cititor al platformei investireoggi.it a cerut consiliere cu privire la ceea ce trebuie să facă după primirea, de la îngrijitoarea mamei sale, a unei scrisori de convocare în sensul încercării de conciliere monocratică (Tentativo Di Riconciliazione Monocratica). Îngrijitoarea a fost concediată după o absență prelungită din cauza bolii și a altor probleme personale.
În cazul concilierii monocratice se încearcă rezolvarea pe cale consensuală a conflictelor cu angajatorul. Potrivit ipsoa.it, concilierea monocratică are loc înaintea unui funcționar al Direcţiei teritoriale a muncii, fiind definită printr-un acord în care relația de lucru are loc între părți, cu recunoașterea imediată a protecției lucrătorului și eliminarea sancțiunilor pentru angajator (cu excepţia sancţiunilor în cazul omiterii plătirii contribuțiilor datorate pentru asigurările sociale).
Spania oferă bani şi locuințe gratis moldovenilor cu pașaport românesc>>>
Lucrătorii domestici care consideră că au suportat o încălcare a drepturilor lor trebuie să știe că este disponibilă această măsură alternativă înainte de a apela la o instanţă. Este, prin urmare, o soluţie opțională, dar, dacă se aplică această soluţie, termenii oricărui acord obținut sunt obligatorii. În cazul unui eventual proces ulterior, încălcarea nejustificată a acordului va fi luată în considerare.
Deseori angajatorii se întreabă dacă este obligatoriu să se prezinte, în urma unei astfel de convocări, și dacă este necesar un avocat. În mod normal, convocarea stabilită de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITL) nu presupune prezența unui avocat. Totuşi, în cazul prezentării nejustificate a unei părţi sau a refuzului unui acord, angajatorul este supus inspecțiilor.
Procedura standard prevede prima prezentare în persoană a ambelor părţi, pentru a se verifica dacă ambele părți sunt prezente și că există cel puțin intenția de a ajunge la un acord. În cazul unui răspuns afirmativ, poate fi solicitată o scurtă amânare și se poate apela la un avocat (informat anterior cu privire la fapte). De obicei, în cazul relațiilor de muncă pe o durată de mai mult de doi ani, amânarea va fi de cel puțin două luni, deoarece este necesar timp pentru procesarea tuturor datelor. Dacă se ajunge la acordul final, salariatului i se vor datora sumele și contribuțiile la care are dreptul.