CHIȘINĂU, 5 iunie — Sputnik. Republica Moldova a ajuns în topul țărilor cu cele mai proaste drumuri din lume. Țara noastră ocupă locul 128 într-o listă de 137, situându-se între Nigeria și Mozambic. Astfel, Moldova a intrat într-un Top 10, performanță care însă nu ne face deloc cinste.
Lista țărilor cu cele mai proaste și cele mai bune drumuri a fost publicată în cadrul raportului anual „Indicele global al competitivității 2017 — 2018". Pentru aprecierea calității drumurilor se aplică o scară de la unu la șapte, însă nici o țară nu a reușit să obțină punctajul maxim.
Potrivit acestui clasament, cele mai proaste drumuri din lume sunt în Mauritania, care a acumulat doar două puncte. Pe locurile doi și trei din coada clasamentului se află Republica Democrată Congo și Haiti (2,1 puncte). Locurile patru și cinci le-au revenit Madagascarului și Guineei (2,2), urmate de Yemen (2,3), Paraguay (2,4), Ucraina (2,4), Mozambic (2,5) și Moldova (2,5).
În fruntea clasamentului, cu cele mai bune drumuri din lume, se află Emiratele Arabe Unite. Printre cei zece lideri mondiali la calitatea drumurilor se numără Singapore, Elveția, Hong-Kong, Olanda, Japonia, Franța, Portugalia, Austria și SUA.