CHIȘINĂU, 24 mai — Sputnik. Un grav accident de circulație a avut loc aseră, la Orhei. O mașină de marca Nissan Patrol, în care se afla și un copil de trei luni, a fost lovită de o Toyota, care ar fi ieșit pe contrasens.
Informația a fost făcută publică pe o rețea de socializare de către șoferul aflat la volanul automobilului Nissan. Acesta a postat pe Facebook mai multe imagini foto și video de la locul accidentului, afirmând că acesta a fost provocat de către angajatul Departamentului Instituțiilor Penitenciare Petru Botnari, care se afla la volan în stare avansată de ebrietate. Botnari ar fi ieșit de pe un drum adiacent, fără să cedeze trecerea. Astfel, ieșind pe contrasens, el ar fi lovit frontal automobilul de model Nissan în care se afla un bărbat și un copil de doar trei luni.
Contactat de redacția Sputnik Moldova, ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Orhei, Burdujan Irina, a declarat că, la data de 22 mai curent, aproximativ ora 21:30, angajații Inspectoratului de Poliție Orhei au fost sesizați în legătură cu un accident produs la intrarea în orașul Orhei.
Deplasându-se la fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat de 29 ani, conducând automobilul de model Toyota Carina, a ieșit pe contrasens, tamponând frontal automobilul de model Nissan, care se deplasa regulamentar, la volanul căreia se afla un bărbat de 38 ani.
În urma impactului, șoferul automobilului de model Toyota Carina s-a ales cu traumatisme neînsemnate.
Pe numele șoferului de 29 ani a fost inițiată o cauză penală pe refuzul, împotrivirea sau eschivarea conducătorului mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică, de la examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate şi a naturii ei sau de la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medical.
Totodată, și Administrația Națională a Penitenciarelor s-a autosesizat pe acest caz. Instituția a anunțat într-un comunicat că a fost inițiată o anchetă de serviciu în acest sens. Investigațiile se desfășoară în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Orhei.
Detalii cutremurătoare ale accidentului din Ungaria: 7 orfani — într-o singură familie>>>
Rezultatele anchetei de serviciu vor fi făcute public imediat după finalizare.
În același timp, conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor vine cu un apel către toți angajații sistemului penitenciar: „Nu vom tolera astfel de comportamente ale funcționarilor din penitenciare, care nu respectă deontologia, moralitatea și atitudinea respectuoasă față de comunitate".