Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Curtea Constituțională a declarat ilegal un articol din Codul Penal

© Fotolia / Andrey BurmakinJudge. Referee hammer and a man in judicial robes.
Judge. Referee hammer and a man in judicial robes. - Sputnik Moldova
Abonare
Un articol din Codul Penal al țării care se referă la falsificarea documentelor de importanță deosebită a fost declarat în afara legii de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova.

CHIȘINĂU, 15 mai – Sputnik. Curtea Constituțională a Republicii Moldova a declarant neconstituțional articolul din Codul Penal privind confecționarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor de importanță deosebită false pe motiv de imprecizie și neclaritate.

Конституционный суд - Sputnik Moldova
Societate
Curtea Constituțională pune punctul pe ”i” în subiectul falsificării actelor oficiale

Potrivit articolului 361, alineat 2, litera c, din Codul Penal, confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor de importanţă deosebită false se pedepsește cu amendă în mărime de la 550 la 950 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 5 ani.

Curtea a considerat că aceste prevederi sunt formulate de o manieră imprecisă și neclară și le conferă autorităților care le aplică o marjă largă de discreție. Prin urmare, ele nu îndeplinesc standardul calității legii penale, fiind contrare Constituţiei Republicii Moldova. 

Potrivit Curții, norma contestată îi acordă o marjă largă de discreție instanței de judecată, fapt care generează existența hotărârilor judecătorești cu interpretări diametral opuse. Judecătorul însuși se află în dificultate, fiind pus în situația de a alege între mai multe variante posibile, în lipsa redării clare a normei și, implicit, a regimului sancționator aplicabil.

Curtea a remarcat că nu există niciun text normativ care ar defini noțiunea de „documente de importanță deosebită”. Totodată, Curtea a observat că nici jurisprudența în materie nu a dezvoltat pentru noțiunea criticată un înțeles care să constituie un reper obiectiv în funcție de care să poată fi apreciat conținutul acesteia. 

Pornind de la cele menționate, Curtea a declarat neconstituțională litera c) din alineatul (2) al articolului 361 din Codul penal.

Această hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Fluxul de știri
0