Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Vii în Moldova cu o mașină cu numere străine? Vezi ce vor să schimbe deputații

© Sputnik / Rodion ProcaBirou Vamal Albița, România
Birou Vamal Albița, România - Sputnik Moldova
Abonare
Deputații de la Chișinău vor să introducă noi articole în Codul Fiscal care se referă la mașinile cu numere străine ce se vor afla pe teritoriul Republicii Moldova.

CHIȘINĂU, 13 mai – Sputnik. Perioada și termenele de valabilitate a vinietei, eliberată de autoritățile din Moldova, se vor modifica. Potrivit unei inițiative legislative semnată de un grup de deputați din mai multe fracțiuni parlamentare, vinieta – taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate într-o țară străină, va putea fi procurată și pentru o singură zi, față de minim 7 zile cât este în prezent. 

Проверка автомобиля - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Vinieta nu mai este verificată la frontieră. Ce schimbări au intervenit la hotar

Deputații propun includerea în Codul Fiscal a unui articol nou care se va referi la perioada și termenele de valabilitate a vinietei. Potrivit documentului, subiecții impunerii pot achita vinieta pentru o perioadă de valabilitate de o zi, 7 zile, 15 zile, 30 de zile, 90 de zile, 180 de zile și un an. 

Perioada de valabilitate a vinietei va începe la ora 0.00 a zilei solicitate de către utilizator și va expira la ora 24.00 a ultimei zile a perioadei pentru care a fost achitată taxa. Dacă, data de început a valabilității este, însă, ziua în curs, valabilitatea vinietei va începe la ora eliberării confirmării de plată a taxei și va expira la ora 24.00 a ultimei zile a perioadei pentru care a fost achitată taxa.

De asemenea, în cazul schimbării deținătorului autovehiculului sau al cedării dreptului de folosință asupra acestuia vinieta își va menține valabilitatea. 

Subiecții impunerii sunt obligați să aibă asupra sa confirmarea ce atestă achitarea vinietei pe întreaga perioadă de aflare pe teritoriul Republicii Moldova. 

În prezent, în conformitate cu Codul Fiscal, perioadele de valabilitate se determină astfel:

— 7 zile – ziua corespunzătoare datei de început a valabilității şi următoarele 6 zile;

— 15 zile – ziua corespunzătoare datei de început a valabilității şi următoarele 14 zile;

— 30 de zile – ziua corespunzătoare datei de început a valabilității şi următoarele 29 de zile;

— 90 de zile – ziua corespunzătoare datei de început a valabilității şi următoarele 89 de zile;

— 180 de zile – ziua corespunzătoare datei de început a valabilității şi următoarele 179 de zile. 

Fluxul de știri
0