Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Cine va ocupa locul lui Vasile Botnari în funcția de director la Moldovagaz

© Sputnik / Miroslav RotariМолдовагаз
Молдовагаз - Sputnik Moldova
Abonare
Cine va ocupa locul lui Vasile Botnari în funcția președinte al Consiliului de Administrație al SA ”Moldovagaz”? La această întrebare a răspuns în exclusivitate pentru Sputnik Moldova liderul fracțiunii parlamentare a PDM, Marian Lupu.

CHIȘINĂU, 10 mai – Sputnik. Președintele fracțiunii parlamentare a Partidului Democrat din Moldova (PDM), Marian Lupu, a fost astăzi invitatul studioului de radio Sputnik Moldova. Deputatul s-a referit în cadrul emisiunii ”Logica Puterii” și la subiectul numirii unui nou director la SA ”Moldovagaz”, post rămas vacant după ce Vasile Botnari a fost numit de Parlament în funcția de director al Serviciului de Informații și Securitate. 

Vasile Botnari - Sputnik Moldova
Politică
SIS are un nou director. Detaliile care nu le știai despre noul șef de la securitate

Parlamentarul a declarat că, deocamdată, nu cunoaște cine va ocupa funcția de director la ”Moldovagaz”, deoarece nu participă la aceste discuții. 

”Cine va fi la Moldovagaz? Vom vedea. Nu particip la aceste platforme de discuții. Sunt concentrat mai mult pe afaceri europene, fiind copreședinte al AP Euronest”, a declarat Marian Lupu. 

Liderul fracțiunii parlamentare a PDM susține că ”Moldovagaz” este o entitate privată, unde statul Republica Moldova are o cotă de acțiuni, însă ea este minoritară. 

”Nimeni, nici din Parlament, nici din Guvern, nici din PDM, nu are capacitatea de sine stătător să numească această persoană. Decizia va fi luată de bordul de conducere al SA Moldovagaz”, a declarat parlamentarul. 

Funcția de director al SA ”Moldovagaz” a rămas vacantă după ce, la 3 mai, Parlamentul l-a numit pe președintele Consiliului de Administrație al acestei companii, Vasile Botnari, în funcția de director al SIS.

Fluxul de știri
0