Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Doar în Moldova poți să ucizi un copil și să faci doar 5 ani de pușcărie

CC0 / Pixabay / SeppH / Семья
Семья - Sputnik Moldova
Abonare
Justiția în Moldova: A urcat beat și fără permis de conducere la volan, a lovit un cărucior în care se afla un copil de doar patru luni, care a murit în urma impactului, însă va sta după gratii mai puțin de șase ani.

CHIȘINĂU, 3 mai — Sputnik. Șoferul din satul Berzoaia, Ștefan Vodă care a lovit mortal un copil de patru luni după ce a urcat în stare de ebrietate avansată la volan și fără permis de conducere, a primit o pedeapsă mai aspră.

Prima instanță la condamnat pe individ la patru ani de închisoare, însă procurorii au contestat decizia considerând că acest termen de detenție este mult prea mic în raport cu infracțiunea comisă. 

Muzeul auto din Tibilisi - Sputnik Moldova
Incredibil: Când a fost aplicată prima amendă rutieră pentru exces de viteză

Colegiul penal al Curții de Apel Chișinău a admis recursul şi a emis o nouă hotărâre prin care inculpatului i-a fost schimbată pedeapsa. Acesta a fost condamnat la cinci ani și șase luni de închisoare cu privarea dreptului de a conduce mijloace de transport timp de patru ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Accidentul a avut loc în luna august 2017. Șoferul unui automobil de model VAZ a urcat în stare de ebrietate la volan și fără permis de conducere, pornind-o pe strada centrală a satului Berzoaia, raionul Ștefan Vodă. Acesta a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și a spulberat un cărucior în care se afla un copil de patru luni. Tragedia s-a produs chiar sub ochii mamei copilului, care stătea de vorbă cu o vecină la poartă.

Copilul s-a stins din viață în drum spre spital. Expertizele au demonstrat că bebelușul a murit din cauza traumatismelor cauzate de lovitura violentă a automobilului. Imediat după impact, șoferul de 20 de ani a părăsit locul accidentului. El a abandonat mașina în stradă și s-a dus acasă. În scurt timp a fost reținut de polițiști. Testul de alcoolemie a demonstrat că bărbatul avea o concentrație de alcool în aerul expirat de 1,12 mg/l. Inculpatul și-a recunoscut integral vina. Decizia Curții de Apel este executorie, însă poate fi supusă recursului la Curtea Supremă de Justiție.

Fluxul de știri
0