Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

"În școlile copiilor noștri se introduc, pe ascuns, pornografia, prozelitismul LGBT"

Abonare
Legea ce interzice educația sexuală în școli fără acordul părinților a fost adoptată de Senatul României.

CHIȘINĂU, 28 apr — Sputnik. Proiectul legislativ intitulat "Legea pentru inocența copilăriei" a fost adoptat tacit de Senat și acum se află în Camera Deputaților, anunță activenews.ro.

Первый звонок - Sputnik Moldova
Societate
Începând cu 1 septembrie, elevii vor studia asta din clasa I-a

Proiectul de lege a fost inițiat în 2016 de fostul deputat PSD Ninel Peia și prevede sancționarea profesorilor și școlilor care predau educație sexuală în absența unui acord scris al părinților. Cei care vor face asta ar putea risca amenzi sau chiar închisoare de până la doi ani.

"Sub diferite pretexte, unele de-a dreptul hilare, precum acela că tot mai multe fetițe de 11 ani merg deja la psiholog ca să-și trateze problemele din dragoste sau că prin educația sexuală predată unor copii între șase și zece ani vor fi salvate, ulterior, vieți omenești prin adoptarea unor soluții contraceptive corecte, în școlile copiilor noștri se introduc, pe ascuns, pornografia, prozelitismul LGBT și incitarea la punerea în aplicare a diverselor forme de sexualitate deviantă.

Există deja școli unde copile de 10 ani pleacă rușinate de la aceste „cursuri", sunt băieți care nu mai înțeleg ce este aceea o familie sau de ce nu e nimic rău să ai sentimente erotice pentru Ionel, și nu pentru Diana. Aceste vlăstare cărora le dorim cele mai bune lucruri și o viață împlinită, copii pentru care facem sacrificii enorme sunt traumatizați de informații care nu sunt, nu au fost și nici nu vor fi specifice unei copilării normale, a singurei faze din viața fiecăruia care a fost binecuvântată cu miracolul inocenței.

Valeriu Chiper - Sputnik Moldova
Datinile strămoșești trebuie studiate în școli

De asemenea, sunt perfect conștient că unii copii se dezvoltă din punct de vedere sexual mai repede decât alții și poate au nevoie de îndrumări specifice. În acest caz, decizia trebuie să aparțină părinților sau tutorilor pentru ca tânărul sau tânăra să participe la cursuri de informare sexuală. Dar, încadrarea tuturor copiilor de o anumită vârstă la astfel de „educație", în masă, fără discernământ, poate marca un suflet mai plăpând pentru întreaga sa viață. Cu ce este de vină un astfel de copil pentru a-i îngrădi șansele unei dezvoltări firești, în limitele normalității și a bunului simț comun? Va plăti oare „dascălul" pentru aceste traume? Nu, plata o vor face mai întâi părinții și apoi amărâtul de copil a cărui viață va fi mereu alta decât cea pe care o merită", se arată în expunerea de motive a legii pentru „Inocența Copilăriei".

Reforma învățământului — ce discipline vor fi excluse din programa școlară>>>

Proiectul de lege este sprijinit de Alianța Părinților, dar și de alte ONG-uri. De altfel, în iunie 2016, reprezentanții a peste 115 ONG-uri și-au anunțat susținerea față de "Legea pentru inocența copilăriei", într-o conferință de presă la Parlament.

Fluxul de știri
0