CHIȘINĂU, 27 apr – Sputnik. Mărfurile, utilajele, echipamentele, mobilierul, lucrările și serviciile destinate reparației clădirii Parlamentului Republicii Moldova, în anul 2018, se vor livra pe teritoriul țării noastre cu aplicarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) la cota zero și se vor importa cu aplicarea scutirii de TVA. Un proiect de lege de modificare a Codului Fiscal a fost înregistrat de președintele Parlamentului, Andrian Candu.
Documentul a fost avizat pozitiv de Comisia economie, buget și finanțe și urmează să fie dezbătut și votat în ședința în plen a forului legislativ.
Potrivit inițiativei legislative semnată de Candu, nu va fi percepută nici taxa pentru efectuarea procedurilor vamale pentru mărfurile și serviciile importate pe teritoriul țării, destinate reparației clădirii Parlamentului în acest an.
Totodată, Ministerul Finanțelor va avea permisiunea de a efectua plăți anticipate de până la 50 la sută din limita anuală stabilită pe obiectiv pentru procurarea de materiale, utilaje, echipamente și mobilier, confirmând ulterior sumele plătite prin volumul de lucrări executate efectiv pe parcursul anului de gestiune pentru reparația clădirii Legislativului.
Andrian Candu explică în nota informativă că necesitatea elaborării acestui proiect constă în încheierea lucrărilor și serviciilor planificate pentru asigurarea condițiilor de activitate a Parlamentului.