CHIȘINĂU, 22 mai – Sputnik. Parlamentul Republicii Moldova va marca, pe 23 mai, 26 de ani de la fondare. În context, în aceste zile se desfășoară mai multe acțiuni dedicate forului legislativ. Marți, 23 mai, va avea loc deschiderea primului Muzeu al Parlamentului Republicii Moldova.
”La 23 mai 1991, practic a fost înființat Parlamentul Republicii Moldova. În aceste zile se desfășoară mai multe acțiuni dedicate Parlamentului, inclusiv deschiderea, la 23 mai, a Muzeului Parlamentului”, a declarat spicherul Andrian Candu.
Majoritatea cetățenilor Republicii Moldova cunosc că Parlamentul țării este format din 101 deputați, aleși odată la 4 ani, dar puțin cunosc istoria clădirii în care își desfășoară activitatea aleșii poporului.
Clădirea Parlamentului Republicii Moldova, cu adresa pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt 105, a fost construită în perioada anilor 1973-1976. Edificiul a fost proiectat de ”Moldghiprostroi”, coordonator fiind arhitectul Alexandru Cerdanțev.
Un alt aspect curios despre istoria clădirii este că, după turnarea fundației, a fost luată decizia de a deplasa clădirea mai departe de stradă cu 34 de metri. Suprafața totală a clădirii este de 10.950 de metri pătrați.
Inițial edificiul actual al Parlamentului a fost proiectat pentru Comitetul Central al Partidului Comunist. Pentru proiectarea sălii de ședințe a Biroului CC a PCM au fost înaintate 13 variante de proiect. Clădirea Parlamentului a fost orientată spre direcția nord-est pentru a minimiza cheltuielile pentru climatizarea aerului.
Etajul 3 al clădirii era rezervat Secretarilor CC, ale căror birouri includeau și o cameră de baie. Primul secretar a cerut ca în baie să fie instalate cadă și bideu.
În fața clădirii Parlamentului inițial se afla Monumentul lui Karl Marx și Friedrich Engels.
Totuși, prima ședință a Parlamentului ales în mod democratic în anul 1990 a avut loc în clădirea Președinției.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>
Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>
Urmărește-ne pe rețelele de socializare:
|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe GPlus+|