CHIȘINĂU, 27 apr — Sputnik. În Republica Moldova este marcată astăzi Ziua Națională a Drapelului de Stat. Cu acest prilej, președintele Republicii Moldova le-a transmis un mesaj de felicitare tuturor cetățenilor țării.
”Vă felicit cu acest prilej solemn şi de o importanță deosebită pentru noi. Legiferat în anul 1990 de către primul Parlament, Drapelul de Stat a consfințit victoria repurtată în lupta pentru afirmarea unui stat suveran și independent în lume, înglobând şi reprezentând, pe lângă conţinutul lui heraldic, principiile democratice, egalitatea în drepturi și libertatea cetățenilor Republicii Moldova”, a scris Dodon pe pagina sa de Facebook.
Anterior, președintele Dodon a anunțat că, la inițiativa lui, fiecare primărie va primi câte un drapel de Stat, dar și drapelul istoric al lui Ștefan cel Mare și Sfânt.
Sărbătoarea a fost instituită de Parlament în data de 23 aprilie 2010. În majoritatea localităților din țară sunt organizate acțiuni dedicate Zilei Drapelului. Potrivit legii, la ceremoniile de arborare a Drapelului de Stat, bărbaţii vor onora drapelul cu capul descoperit, iar militarii de toate gradele vor da onorul conform regulamentelor militare.
Drapelul tricolor, cu stema amplasată în centrul fâșiei galbene, a fost legiferat oficial la Prima Sesiune a Sovietului Suprem al R.S.S. Moldova din 27 aprilie 1990.
Autorul stemei de stat este regretatul Gheorghe Vrabie. El a fost un artist plastic și grafician care a fost decorat cu cea mai înaltă distincție de stat a Republicii Moldova — „Cavalerul Ordinului Republicii".